Multumesc, dar nu mai vine

Din abstract pacat in sine
Ne stiam cum stim de bine.
Din incercuiri marete
Noi de distantam ca niste bete.
Hai cu viata caci se pare
Ca am stat destul sub Soare
Ne imprastiem in simturi
Ne adulmecam mirosuri
Despre care lumea zice
Rareori ca zac in rece.
In iubirea imprastiata
Ne amestecam ca sa se poata.
Cineva ne tulbura de-o data.

Arta e o arta

Meseria e o arta
Cum tu calci in lumea toata
Tot asa si desteptarea
Ne aduna impreuna.
Ne cuprind si ganduri care
Sunt surpriza din schimbare.

Cand zambesti intrebatoare
Cand cenusa neagra pare
Cand copacul sta sub ploaie
Pana cand pui o intrebare?
Noi suntem precum culoare
Unde nu e o culoare
El e nume de purtare
Ale unui domn cumplit din noapte.
Iar ca nota buna este
Ne purtam cum nu mai este.

Un.nume.despre.noi.

Cand ne gandim la trecut, ne despartim de noi cu un suras. Cand ne retrezim in noapte, ne amintim ca nu se poate. Sa retraim o viata din trecut, fara actualitate. Ne minunam cand ne gandim la cetele de vieti de sfinti si ne dorim sa se mai poata sa nu murim cam niciodata. O moarte de un fizic dureros sau un ego apatic muritor? Ne adancim mereu in soapte ceva mai triste, mereu uituce. Si ne mintim in disperare, cu o tacere asurzitoare. Ne retraim dureri si pare ca suntem noi nepieritoare. Uitam fara uitare si stam fara chemare.

Neumblatoare

Actualizare de forma strategica
Pe un fundal de negura-cenusa
Caramizie ziua ce se vede
In fond de-un purpuriu, culoare verde
Actualizarea sa de stare
Nefumatoare de tipare
Neumblatoare graitoare
Cenusa neagra fara stare.
Umbland in tripla a miei forma
Rascrucea trista a dublei forma.

Intampinam noi ziua ce se vede
Dintr-o capsula stravezie
Ne amintim ca intr-o bula,
In vremuri fara prea multa roua
Dominam o fantezie
Ne afundam fara sfarsire
Intr-o memorie.

Fara mine

Ne pierdem in tipare fara forma si ratacim in forma.
Suntem un vis creat intr-o capsula, ne adancim in negura. Pentru o placere nestatornica cum ai putea sa ratacesti tot singura? Fara de voia bucuriei, in ceata ca de vreme vie.
Nu ma privesc intr-o oglinda, iar chipul tau sa nu atinga. P
entru vremea de moment, sunt tainice cuvintele ce pier.
E nestemata vremea mea, cand eram singura pe-o stea.
Si timpul parca imi facea cuprinsul mai adanc fara voia mea.
Din vreme in vreme am ratacit si m-am sfiit sa imi adun ceva. Cumva, asemenea, stam toti doar pe o stea, fara ceva.

Despre noi

Suntem doi oameni in trecut, tacand catre tacere. Ne admiram sublimul sfant si ne miram cu totul, noi, de ele.
Eram in brate si era bine. Zburam in ganduri cultivandu-te pe tine. Si rataceam fara durere.
Din abisul fara fund de dor cand ai plecat, am ratacit in sumbrul gand… fara sa pot macar sa ma imbrac. Cu mine, peste mine, peste munti de tine.
Ma tot gandeam mereu la un trecut fara tacere.
Cand la marea despartire. Noi, doi poeti cu hainele sfintite, ne amageam fara cuvinte.